“Oameni si oameni”

Asa a zis odata, demult, un filozof anonim in viata, un spirit renascentist, davincian daca pot indrazni sa spun asa, si iata, am indraznit, un Om pe care pot sa-l numesc cu nestavilita mandrie prietenul meu. Acest andi a spus aceasta vorba de duh, distilata prin lungii ani de experienta traita din greu intr-un context tare aparte: eram doi pusti corditi la festivalul de la sighisoara, bausem circa 15 beri si ne aciuasem intr-o cofetarie din mirificul oras transilvan, unde ne anturasem cu niste carmolisti locali care incet-incet incepeau sa devina amenintatori. Ei bine, Omul le-a zis chestia asta, intr-o discutie de un inalt nivel intelectual si le-a castigat respectul, desi pana atunci rasesera ca “auzi ba, p-asta il cheama andi”

Dar de ce am facut aceasta introducere ? In ciuda varstei nu am uitat complet, doar am tras de timp ca sa-mi amintesc. Am pornit de la aceasta chintesenta de intelepciune – “oameni si oameni”, retineti chestia asta ! – ca sa subliniez o idee. Anume – Doamne, muisti sunt unii ! Acum eu nu stiu, dar legenda spune, si eu am invatat de la cei mai batrani, ca exista si oameni cumsecade, decenti, cu bun simt si care, daca nu fac bine, macar incearca sa nu faca rau. Daca stau sa ma gandesc cred ca am intalnit si eu cativa. Dar, baga-ti-ai periuta de dinti a lui shane macgowan in gura, unii, multi, tare musiti sunt. Cu cat sunt mai muisti, cu atat sunt mai interesanti. Si nu stiu de ce, intamplarea face ca cei mai multi din oamenii astia pe care i-am cunoscut eu sa fie femei. Sunt sigur, e doar o coincidenta. Sau, ma rog, barbati cu suflet de curve.

Si cand zic de astia, ma refer la oamenii aia, fascinanti de altfel, daca poti sa-i privesti detasat, de undeva de la adapost, in timp ce ei arunca cu cacat in stanga si-n dreapta, care fac rau doar de dragul de a-l face. Fara un motiv anume, sau cel putin fara unul logic, care sa transpara. Si nu fac rau de-ala masiv, groaznic, ca hitler. Fac rautati de-alea meschine, marunte. Li se pune pata pe cate cineva si nu se lasa pana nu il scot pe-ala din pepeni. Chit ca e vorba de un “te rog sa nu-ti mai tii cascheta la vedere” (cum mi s-a intamplat mie), chit ca sunt sefi marunti care pe pupa in cur in sus si flegmeaza in jos, chit ca e un scarbavnic de-ala care te vede cu o gagica misto si vine si te intreaba, ca din intamplare, “ia zi, ma, ai scapat de problema AIA?”, oameni de-astia se gasesc peste tot, din pacate. Eu nu stiu ce ii mana, nu stiu de unde rautatea asta cacacioasa, gainara, dar tare mi-ar placea sa aflu ce frustrari acide le invart rotitele in capul ala care niciodata nu e prea aratos nici pe exterior. Adica ce pula lui ron jeremy te freaca pe tine grija de cascheta mea ? Sau de ce ma trimiti pe mine 3 zile la rand in 3 delegatii diferite, in provincie, cand ti-am spus acum 20 de minute ca nevasta-mea sta sa nasca ? Sau de ce, daca e o situatie conflictuala la munca, tu iti dai cu parerea intotdeauna in sensul ca ce grava e situatia si ce vinovati aia care au creat-o, in loc sa incerci sa o aplanezi ? Ce putem sa facem ca sa ii intelegem ? Sa-i integram printre noi ? Cum putem sa-i consiliem ca sa ii facem simpatici si agreabili ? Nu merita ei o sansa, oare ? Eu cred ca fiecare merita o a doua sansa. Fiecare, dar nu ei. Sa construiem niste insule inconjurate de rechini cu tentacule veninoase si sa ii exilam acolo. Fara mancare, fara apa, sa se manance intre ei. Si ala care ramane ultimul sa o infrunte pe loredana intr-o lupta cu toate hainele pe ei pana la moarte.