Astazi – cateva observatii absolut de bun simt:

- la metrou la victoriei e o cucoana care vinde senvisuri de-alea in plastic – 2 fire de carne intre 2 codri de paine – care arata ca si cum si-ar vinde ei toate senvisurile. Nu stiu daca asa era si inainte sa o angajeze aia acolo, dar suspectez ca nu. Cred ca e contraproductiv sa ai ca vanzator de mancare pe unu’ care este fan paine in tipla;

- la tv e o serie de reclame la orange cu o fata blonda, foarte frumoasa, care se da cu sania cu un tovaras, gen, amic, ma-ntelegi, la modul la care nu se babardesc, decat o ard impreuna fun. Si una din reclame este atat de imbecila, cred ca e gandita de un tocilar de-ala care nu s-a dat cu sania in viata lui/ei. Anume faza aia cand blonda cu tovarasu’ ei se dau pe o ulita in panta si vad ca e o portiune fara zapada si baietii aia zdraveni dau la lopata ca sa poata ei sa alunece mai departe. Frate, nu s-a gandit nimeni ca aia de pe sanie e nevoie sa puna picioarele jos si se opreste sania ? In plus, fata asta frumoasa, de care va zic, rade in fiecare reclama intr-un picior, asa, mimand exagerat entuziasmul, veselia, atmosfera calda, tinereasca. Cine dracu rade asa ? Bataindu-se pe un picior, deselat, balansat in fatza ? Eu n-am vazut pe nimeni. Mai mult decat atat, e foarte dureros de evident ca fata aia (frumoasa) se chinuieste sa mimeze ca se simte bine. Si vin eu si ma intreb, oare tovarasu’ ala al ei nu-si da seama ca ea mimeaza voia buna ? Si daca mimeaza voia buna la un dat cu sania, nu ii e clar ca mimeaza si orgasmul la un dat cu barca ? Oricum, eu mi-as fi facut abonamentul cel mai scump la orange daca doar aparea fata, blonda, serioasa, cu atat mai frumoasa, si zicea doar “Daca iti faci abonamentul de 3000 de euro la orange s-ar putea sa-ti arat unul din sfarcurile mele”;

- am descoperit in grila de programe tv un post de manele – “mynele tv” se numeste. Imi face o placere deosebita sa dau tv pe mute si sa ma uit cateva minute (cat pot si eu, pana incepe sa-mi curga sange din nas) la tiganii aia facand pantomima. Este o experienta fantastica. In primul rand tiganii aia nu stiu sa se miste. In al doilea rand, fara sonor iti dai seama ca au niste gesturi foarte exagerate, care probabil se vor …. aaaaa … expresive. E ca si cum o gorila cu piept alb, mascul, 2 tone, ar mima poezia “plumb” (de george bacovia). In al treilea rand, toti tiganii manelisti sunt grasi. Sau nu neaparat grasi, dar sunt foarte out of shape. Toti, pana si copiii, au brate-parizer si solduri de piept ardelenesc. In al nustiucatelea rand, toti tiganii manelisti par sa aiba muci in nas. Nu stiu de ce mi se pare mie asta. In special aia care canta despre iubire. Si mai in special unu’ dintre ei, care a jucat intr-un film pro tv despre adolescenta lui mozart – ba nu, cred ca era un film despre tigani care canta manele – dar nu mai stiu cum il cheama pe asta unu’ dintre ei. Si chestia cea mai tare – am aflat ca e un manelist pe care il cheama …. urmeaza hemoragia nazala …. ADI DE ADI. E o chestie atat de fantasmagoric de imbecila incat nici nu am ce comenta.

Monolog despre cretini si frig

Cred ca ideea principala care transpare cu prisosinta din blogul asta al meu e urmatoarea: oamenii sunt cretini, in majoritatea lor covarsitoare. Acum, ca afara e frig si zapada, oamenii din jurul meu se plang ca e prea frig si prea multa zapada. Inainte sa vina frigul se plangeau ca ce iarna e asta, fara zapada. Zilele trecute, cand a nins cateva zeci de ore neintrerupt, metrosexualul se uita din 5 in 5 minute pe geam si se vaita ca ninge. In pula mea, parca suntem intr-o baza de cercetare in antarctica, nu in pipera, la cativa metri de metrou, unde ajungi si cu jumatatea inferioara a corpului degerata, tarandu-te in coate. Bineinteles ca, desi frig, se gaseste cate o grasa incoltita prematur de menopauza sa aiba bufeuri si sa dea drumul la AC.

Mie de fapt imi place frigul si imi place iarna. Mai ales cat e zapada grasa si alba si nu se transforma inca in ciormofleaca (un cuvant nou pe care incerc sa-l introduc in dex). Dar oamenii din jurul meu sunt moi si lenesi si comozi si grasi. Cand o sa vina sfarsitul lumii, faza aia cu zombii, astia o sa fie mancati primii. De-asta eu incerc sa ma atin pe langa cate o cucoana de-asta mai trupesa, cand dau zombii navala sa am ragaz sa actionez, cat aia se infrupta din ea. Am cateva cucoane in jur care mi-ar da vreo jumate de ora avans, daca sunt sub 10 zombi. Daca sunt mai multi tot am 15 minute, ca le ghicesc atzoase.

Dar sa revin la iarna, mi-e dor de o bataie cu zapada. E o chestie pe care majoritatea asa-zisilor adulti au pierdut-o, bataia cu zapada. Nu inteleg de ce, e sub demnitatea lor, sau le e teama, sau frig, sau nu stiu. Intr-o zi am dat un bulgare in cur unei colege de munca si s-a suparat pe mine. Pentru un bulgare in cur. Nici macar nu am dat central, am dat pe fesa dreapta. Si nici nu am dat tare. Evident, puteam sa-i dau in cap, sa-i faca “zbat-t-t-t” ca o rigla de plastic transparent cumparata cu un leu 50 de la librarie, pe care o tii fixata de pupitru cu un capat in gol si o zbarnai. Dar nu, am fost decent. Am fost milostiv. Am fost marinimos. Iarna scoate tot ce e mai bun din mine. Si am fost inteles gresit. Asta e drama vietii mele. Cand vreau sa fac bine lumea crede invers.

A, si inca o chestie, oricat ar fi de frig afara eu stiu sa-mi tin mainile calde. In speranta ca intr-o zi, iarna asta, o tipa cu sani frumosi o sa mi le ceara pe post de sutien.

Insipid, adjectiv

Si mai am si alte adjective: banal, anost, neinteresant. Si toate se potrivesc mult-laudatului film al lui corneliu porumboiu – “politist, adjectiv”. La care m-am uitat adineauri dintr-o pornire masochista. Filmul asta e atat de incolor, inodor si lipsit de orice urma de atractivitate incat, comparat cu el, sa privesti 2 ore un perete alb e o cascada de adrenalina. Mie imi pare oarecum rau – in primul rand ca mi-am pierdut 2 ore din viata, dar in al doilea rand pentru porumboiu, al carui prim film – “a fost sau n-a fost” mie mi-a placut la nebunie si despre care cred ca e unul dintre cele mai tari filme romanesti facute dupa 2000. Un film in care regizorul arata o atentie la detaliu si un simt al umorului foarte special – umorul gesturilor banale, un umor discret, dar cu atat mai pregnant – care fac din “a fost …” o vizionare delicioasa. Ei bine, iata, vine “politist, adjectiv” in care umorul s-a dus pulii de suflet. Iar gesturile sunt atat de banale incat chiar nu le mai bagi in seama. Inteleg intentia regizorului, inteleg dilema morala cu care se confrunta personajul principal, inteleg ca s-a tins spre un realism cat mai “pur”. Dar daca pentru porumboiu realism inseamna sa il vad pe dragos bucur cum mananca 10 minute tocana si cum isi pune dumicati in ciorba, sau cum schimba replici lipsite de zvac cu alte personaje, na, ce sa zic … omul cred ca a facut un film pentru el, pentru critici si pentru prietenii lui care il lauda. Si daca stau sa analizez la bani marunti realismul asta, cum se face ca, desi actiunea filmului se petrece in moldova, nici unul din personajele din sectia de politie nu vorbeste cu accent ? Si cum de personajul lui bucur interactioneaza atat de insipid cu tot restul distributiei, incepand cu nevasta-sa si terminand cu vanzatoarea de la magazin ? Mi se pare total nerealist sa concep ca poate exista un om atat de sters, atat de lipsit de viata. In plus, daca stau sa ma gandesc, cred ca dragos bucur joaca la fel in toate filmele in care l-am vazut. Exact acelasi ton, exact aceeasi curgere a cuvintelor. Deci filmul este atat de fara sare incat pana la sfarsit, cand ar trebui sa aiba loc scena definitorie pentru film, “poanta”, momentul in care privitorul sa zica “A-HA !!” pe mine nu ma mai interesa nimic. Personajele sunt parca special construite incat sa te faca sa spui “nu ma doare nici in pula”. Iar critica sociala pe care cred eu ca vrea porumboiu sa o puna in lumina ( chiar daca o face de o maniera foarte neutra, adica nici nu ti-o baga pe gat, nici nu o ascunde in spatele unor simboluri absconse) isi pierde total din impact dupa ce ai vazut o ora si 40 de minute de strazi din vaslui si fisete metalice “de pe timpuri”. E ca fasul pe care il faci cand descfaci o sticla de cola langa cascada niagara – nimeni nu intoarce capul.

Una peste alta, au inceput sa ma agaseze foarte tare regizorii astia romani tineri, care se vor realisti cu orice pret. Astept cu interes un film de genul asta, de 3 ore, care se urmareasca o zi din viata unui contabil de 47 de ani, incepand cu momentul cand se pisa si se spala pe dinti, dimineata, si pana seara cand se culca fara sa-si futa nevasta si da o basina susuratoare inainte de a adormi. Nu inteleg ce se vrea, nu inteleg unde vor sa ajunga cu genul asta de filme. Pot sa inteleg ca kitano e atat de nebun incat sa faca filme pe care le intelege doar el, dar nici unul din astia nu e kitano. Pot sa inteleg ca jarmusch face un film ca “coffee & cigarettes”, dar pe mine filmul ala nu m-a plictisit nici o clipa. Dar astia ? Am inteles ca filmul asta cu politistul a mai fost selectat si in cursa pentru oscar. Probabil ca l-au ales ca sa mai vada cum arata monitoarele alea de calculator vechi, cu tuburi, ca e plin filmul de ele. Aici este si cred ca o sa fie mereu diferenta intre regizori ca nae caranfil si cristian nemescu si astia din valul de realisti-minimalisti. Primii fac/faceau filme si cu gandul la spectator, intelegand ca un film trebuie sa aiba si o parte de entertaining, pe cand cei din urma nu inteleg sau nu ii intereseaza. Fac filme cu care sa-si plictiseasca nepotii la reuniunile de familie. Si chiar daca ar vrea sa faca filme mai comerciale, eu cred ca nu pot.

Din pacate, anul incepe deprimant. Am aflat azi ca pe 1 ianuarie a murit Lhasa de Sela. De obicei nu scriu despre asemenea subiecte, dar fac o exceptie pentru ca Lhasa este una dintre cele mai importante artiste ale zilelor noastre si una dintre favoritele mele. Intotdeauna m-am intrebat de ce nu scotea mai multe albume, din fericire cele 3 aparute sunt geniale, fiecare in felul lui. O voce extraordinara, puternica dar totodata incarcata de inflexiuni intime si  o femeie extrem de frumoasa. O calitate nu atat fizica, ci data mai degraba, cred eu, de faptul ca emana pasiune si frumusete interioara. Sper ca, asa cum se intampla si cu alti artisti, creatia Lhasei sa devina mai cunoscuta si mai apreciata macar acum. Dumnezeu sa o odihneasca.

Pentru ca tot nu am ce sa scriu, am sa imi fac un fel de bilant pe anul asta care mai are putin si da coltul. Cu ce m-am ales eu din 2009 ? Pai, sa vedem:

- cu o saptamana petrecuta pe un iaht, in grecia. O experienta extraordinara, pe care, daca nu as fi incercat-o, as fi fost in pierdere. Am invatat sa fac noduri marinaresti. Am uitat sa fac noduri marinaresti. Am ramas de pe urma greciei de anul asta cu niste poze si cu un cutit.

- cu o relatie foarte scurta, foarte intensa si foarte frumoasa. O luna jumate in care am fost fericit in fiecare zi. Am cunoscut o femeie frumoasa, inteligenta, cultivata, intensa, dezorganizata, uneori dezarmant de optimista si relaxata, generoasa pana la prostie, in care am crezut si pe care am incercat sa o inteleg. Pe cat de frumoasa a fost relatia, pe atat de dureroasa a fost despartirea. Sunt mandru ca am trecut cu bine peste, este genul de femeie pentru care acum 150 de ani barbatii s-ar fi omorat in duel, sau pentru care ar fi scris poezii geniale, ar fi baut absint si ar fi murit macinati de sifilis si nebunie.

- cu alte cateva legaturi interumane cu persoane de sex feminin. Nimic notabil, daca as fi fost la pescuit ar fi fost genul de fatze carora le dai drumul inapoi in apa.

- cu o dragoste care sper sa fie mai de durata, o dragoste pe care nu credeam sa o intalnesc. Dragostea pentru ceea ce percepeam ca pe un fier, pentru motocicleta mea. In acest context, m-am ales si cu 2000 si ceva de kilometri facuti impreuna, cu ceva sperieturi si cu o cicatrice pe piciorul drept, de la o cazatura. Dar toate astea se topesc pe langa senzatia pe care o simt atunci cand sunt cu ea pe drum si ma simt liber si departe de orice grija. Motocicleta si jiu jitsul brazilian m-au scos anul asta din multe stari mai mult decat proaste. Multumesc lui Dumnezeu ca pot sa fac ce fac.

- nu am castigat noi prieteni, dar slava Domnului nu am pierdut prieteni. Parintii mi-au fost relativ sanatosi, prietenii la fel, ma rog sa fim feriti de drame majore si in 2010.

- am fost la cateva concerte, am savurat fiecare moment din ele. Am fost la antrenamente, am savurat fiecare moment din ele. Am fost la plimbari cu motocicleta, am savurat fiecare moment din ele, chiar si momentele in care mi-a fost frica.

- am citit carti bune, am vazut filme bune, asa-si-asa si proaste. Am incercat sa savurez fiecare pagina si fiecare cadru.

- am avut si momente proaste, dar sunt predispus sa le uit si sa-mi amintesc numai momentele bune. Apropo de asta, m-am uitat prin pozele mai vechi si am ajuns la concluzia ca am cunoscut aproape in totalitate femei frumoase. Am cunoscut acele femei pe care am urmarit sa le cunosc. Nu doar in 2009, in general. Chiar daca ele nu stiu, le sunt recunoscator pentru rabdarea pe care au avut-o cu mine, atata cat a fost, si pentru ca am la ce sa ma gandesc cu placere si regret.

- am ramas cu un tatuaj. O sa il am toata viata. Vroiam sa il fac de multi ani. Tin minte ca i-am aratat lui Andrei modelul, si el mi-a zis atunci ca “e rock”. Nu are nici o legatura cu artele martiale sau cu motocicleta. Este un tatuaj celtic, reprezinta 2 caini. Reprezinta mult pentru mine si are legatura cu felul in care ma percep eu. In mitologia celtica, cainii simbolizeaza loialitate, perseverenta. Sunt un simbol al vanatorii si sunt gardieni.

Ma bucur ca am avut un astfel de an. Putea sa fie mai bun, dar, evident, putea sa fie mai rau si sunt recunoscator ca nu a fost. Pana la urma, viata este in foarte masura ceea ce faci tu din ea. Astept cu nerabdare 2010, 2011, si tot asa. O sa incerc sa savurez fiecare moment.

Ziua cui ?

Sunt roman. Nu am ales asta, s-a intamplat. Nu ma anima in mod special vreun sentiment de mandrie nationala. Avem o istorie presarata de comploturi, lasitati si tradari. Ori de cate ori am facut un pas important si benefic am fost impinsi ca o turma, din spate, de cativa. Cativa care de obicei nu erau romani. Nu cei 50 de ani de comunism ne-au stricat iremediabil, eram stricati dinainte. Evident, exista si multi indivizi respectabili. Dar se pierd in marea masa. Si raman indivizi. Nesemnificativi. Azi e ziua nationala. Si felul cum este sarbatorita spune multe despre natiunea romana. Si cel mai bine vezi cum este sarbatorita ziua nationala la tv. Programele tv dau masura sarbatorii nationale. Si ce vad cand dau drumul la tv ? Vad multa scalambaiala, culori tipatoare, cantece scremut voioase si optimiste. Vad ca pe pro tv diseara o sa fie o asa-zisa comedie cu tigani. Sunt satul de tv,  dar, oricat ne-am caca pe noi, ce e la tv e o oglinda a poporului din care fac si eu parte, volens-nolens. Deci pe pro tv, in 5 minute, au fost, intr-o succesiune halucinanta prin prost gust: andra si fuego cantand niste lalaieli populare si acum niste martalogi care fac striptiz. Deci de ziua nationala barbati in chiloti negri de piele. Si de ce trebuie pro tv sa faca mereu un imn si o lozinca de tot cacatul – anul asta e “jos palaria” vad – imnul pe o melodie a, bineinteles, ar ghici si un martian care prinde pe tv lui doar bulgarii, LOREDANEI (lelele, pula mea). Pe undeva pe alt post cred ca e o parada militara care blocheaza si arunca in haos traficul in jumate de oras o zi intreaga.  Si nu ar fi asa o problema, dar fortele armate romane … hai sa fim seriosi. Probabil ca exista cateva trupe de elita, care, intr-un conflict armat serios nu ar reusi sa faca diferenta.

Mi-as dori o altfel de zi nationala: fara chiloti rosii, fara manele, fara mancare care te face sa te basesti infernal 2 saptamani dupa, fara vedete stridente si fara veselie foarte scremuta si exagerata. De ce suntem veseli ? Si fara sa mai caute toti 10 romani care au facut cacatul praf prin lume. Idiotilor, asta e esenta: au facut chestii importante IN ALTA PARTE DECAT IN ROMANIA. As vrea o sarbatoare nationala mai sobra. O sarbatoare cu ce ne-a lipsit intotdeauna, ca natiune: demnitatea.

Concertul perfect – Diana Krall

Este drept, nu “cel mai perfect” concert pe care l-am vazut, dar pe aproape. Si cel mai bun concert in sala, stand pe scaune. Mama, ce tare e fata asta ! Mama, ce as fi pierdut daca nu ma duceam, doar pe criteriul ca nu am cu cine sa ma duc. Concluzionez ca e mult mai bine sa te duci singur la un eveniment decat sa stai sa te rogi de unul si de altul, sa-i convingi ca merita si, daca nu le place, sa suporti privirile piezise si mormaielile a repros. Diana a intarziat vreo jumate de ora, pentru ca si publicul a intarziat tot atat sa-si miste curul pana pe scaune. Mi-am luat locul foarte in fata, dar nu foarte bun, initial ma speriasem ca sunt in fata boxelor, dar nu a fost o problema. Deci Diana a intrat pe scena foarte simplu, cu un chitarist alb, un baterist si un basist negri. Si au inceput sa cante. Eu am ascultat Diana Krall, stiam cum canta, imi placea. Dar ma asteptam, data fiind eticheta pusa de altii – soft jazz – sa fie ceva asa, placut, frumos, dar nu foarte sofisticat, fara prea multa improvizatie. Ei bine, slava Domnului, m-am inselat. Fata mananca muzica pe paine, iar daca jazzul ar fi zahar, ea ar fi una din cele mai mari diabetice. Nu o sa spun foarte multe despre muzica in sine, decat ca m-a dat pe spate. Sunt putine concertele la care am fost, de genul asta, in sala, care sa ma transporte. Krall a reusit. A cantat si chestii mai zbantzuite, si melodii lente, din repertoriul ei si al altora. De remarcat “walk on by” al lui burt bacharach si MAI ALES “JOCKEY FULL OF BOURBON” A LUI TOM WAITS, la care publicul a luat-o razna fara sa stie cine e tom waits. Cred ca am fost singurul din sectorul meu de scaune care a aplaudat si a fluierat cand fata a anuntat ca o sa cante ceva de tom waits de pe albulmul “rain dogs”. Spre cinstea ei, a si comunicat cu publicul, si-a laudat instrumentistii, le-a dat ocazia sa straluceasca, a reusit sa mentina echilibrul perfect intre partea de jazz sofisticata si cea accesibila, in asa fel incat sa bucure oamenii. Fizic, nu mi se pare o femeie frumoasa, nu e o frumusete clasica, dar atunci cand canta parca se metamorfoza. Se vede ca muzica e viata ei. Desigur, pentru ca totul sa nu fie chiar roz, in spatele meu a stat un batran “connaisseur” de jazz care a cam comentat, a balmajit intr-o engleza aproximativa incercand sa fredoneze anumite cantece si la unmoment dat am senzatia ca chiar fluiera unele melodii. Dar de dragul meu si al Dianei l-am lasat in pace. Un singur lucru ma deprima: ca exact in aceeasi sala peste cateva saptamani limbricul de stefan banica jr. o sa isi tina concertele lui de cacat de craciun, la care vin foarte multe proaste/prosti care dau din cur si se agita pe “geta mi-ai furat pipeta”. E un sacrilegiu.

Ticalosi fara jena (spoilere)

Mi-ar placea sa stau de vorba cu tarantino si sa il conving, cu vorba buna sau cu un ciocan si o daltita, ca nu este un regizor atat de bun pe cat se crede, scenarist si mai putin, si ca, daca ai vazut tone de filme la viata ta, asta nu te face sa faci filme bune la randul tau. Ci doar sa fii un tocilar care a vazut tone de filme. Tocmai am vazut “inglorious basterds”, ultimul lui film. Este fantastic de prost. Eu inteleg ca asta face filme ca sa se simta el bine, sa se distreze, ca un copil care se joaca cu soldatei. Dar tot ca un copil a facut si filmul. Ca un bucatar prost care crede ca daca pune de toate la o mancare, o sa iasa buna, tarantino a facut un scenariu varza in care a inghesuit personaje si intamplari. I-a dat un titlu catchy, scris intentionat gresit, ca sa fie cool. Deci filmul nu este despre ticalosii fara glorie. Nu prea stiu despre ce e filmul. Ticalosii din titlu sunt practic brad pitt care exagereaza foarte tare un accent sudist fiind ridicol si rigid si inca vreo doi martalogi. Dar personajele lor, care ar trebui sa fie centrale filmului, sunt undeva pe margine. In plus, par mai degraba niste desene animate. Nu stim mare lucru despre ei, tarantino nu ne zice, cine sunt, de ce omoara ei nazisti, de ce are boala pe ei si ii omoara la sfarsit, de ce sunt ei asa ticalosi si de ce nu au glorie. Apoi apar in film niste personaje care nu isi au rostul. De exemplu ofiterul britanic. Singurul rol al personajului e sa se faca de cacat si sa moara, intr-o scena care poate lui tarantino i s-a parut funny. Dar nu e. Nici funny, nici dinamica, e doar haotica. Pe urma, faptul ca folosesti termeni ca “mexican stand-off” intr-un film cu WWII, nu e cool, e ca un cur, oricat ti s-ar parea de inteligent sa fii narcisist si sa faci referiri la celelalte filme ale tale. La fel cum nu e deloc cool sa pui muzica de david bowie intr-un film cu WWII (sau, ma rog, plasat intr-o istorie alternativa in care are loc WWII). Probabil ca tarantino a facut rost de niste bani si nu a avut ce sa faca cu ei, asa ca a zis “hai sa filmez ceva misto cu nemti si americani”. Dar ce a facut el nu e un film de razboi, nu e un film de actiune/aventuri (l-am vazut in 2 reprize, ca prima data am adormit pe la jumate), nu e nici comedie, iar drama – poenix! (adica pula). E o jucarie tampita a unui copil rasfatat. Probabil ca i s-a repetat atat de mult lui tarantino ca e genial incat a inceput sa creada si el. Eu cred doar ca se drogheaza cam mult.

Vot ? Bot !

Eu ma mai uit cu coada ochiului la tv, nu stiu de ce, dintr-un masochism mocnit, probabil. Nu mai este nevoie sa zic eu cat de cacat e tv la romani, oricum toata lumea stie asta si e de acord in acest sens, doar ca televiziunile continua sa faca audienta cu emisiuni cu manelisti si curve urate. Nu stiu cine face audientele astea daca toata lumea stie ca tv e de cacat. Poate se uita cu coada ochiului, dintr-un masochism mocnit, probabil.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu. Sunt constient ca e campanie electorala pentru prezidentiale. Nu ma intereseaza, la fel cum nu ma intereseaza cine o sa infranga, pentru ca sunt toti facuti din acelasi cacat cu coji de rosii si seminte de mei. Ma enerveaza ingrozitor insa faptul ca au aparut tot felul de “vedete” (un termen foarte relativ pentru peisajul media romanesc) care indeamna oamenii de rand sa se duca sa voteze. Am vazut pe aia de la prima tv ca fac asta, si azi dimineata in metrou mi se pare ca am zarit in ziarul ala moca in care nimeni nu are ce citi, dar il ia toata lumea, o reclama cu alex ala care e pitic si are ciocolati pe abdomen, care si ala indemna oamenii sa se duca la vot. Pai de ce pula mea sa se duca sa voteze ? De ce m-as duce eu sa votez ? Sunt sigur ca in ziua aia o sa am ceva mult mai util si placut de facut. De exemplu sa ma scobesc in nas SI SA MA UIT LA CE AM SCOS, sa imi tai unghiile, sa stau in pat si sa ma uit la tavanul alb. Si de ce apar muile astea de personaje care ma indeamna pe mine sa ma duc sa votez ? Oare ii obliga conducerile televiziunilor la care muncesc ? Cum pot sa spuna atat de senin si voios aberatii gen “eu ma duc sa votez pentru viitorul copiilor mei”. Ma intreb daca aia care zic asta chiar au copii. Si in definitiv, bine, am inteles, esti un retardat la costum care nu stie decat sa citeasca prompter si sa zambeasca rigid, du-te si voteaza tu. Ar fi interesant sa urmareasca cineva daca sugatorii astia de ciorapi purtati chiar se duc sa puna stampila. Fac pariu ca majoritatea nu fac asta. Si cine ii da unui asemenea personaj autoritatea sa recomande altora sa isi exercite dreptul de vot ? Nu e o obligatie, e un drept la care se poate renunta oricand. De ce, daca te cheama alex si dai din cur pe la tv si o arzi toata ziua prin sali de fitness si esti inalt cat gatul sticlei de prigat si scoti niste cantece compuse de altul si lalaite de calculator, de ce iti permiti tu sa apari intr-un ziar si sa zici altora ce sa faca ? De ce nu le zici sa se duca la sala sa arate ca tine ? De ce nu le zici sa suga o pula ca sa le compuna cineva niste cantece si sa isi scoata albume cu ele ? De ce, desi toate cantecele pe care ti le-am vazut pe tv sunt despre pizda (sau dragoste, pentru virginii care citesc asta), te apuci sa ai opinii despre o zona social-politica ? Pe mine nu m-ar convinge nici shane macgowan, daca ar apare acum langa mine, si mi-ar zice cu vocea aia a lui “uiaerhkl jhgsedcuiopb hgwe!” (adica “du-te sa votezi”). L-as lua de-o parte si i-as zice “stai, coae, poate ai baut tu o bere in plus, sa ne mai gandim, da-mi argumente”. Asa ca in nici un caz nu as face-o pentru ca imi zice alex “iaoasha” sau crainicii aia de la prima pe care nici nu stiu cum ii cheama. E penibil, sunt penibili si le doresc sa ramana constipati toata viata lor, iar cand se caca, sa se cace in forma de shuriken, cu multe colturi.

 

a story of boy meets girl

Am vazut azi un film foarte frumos. Se numeste (500) Days of Summer si este un fel de comedie intr-un fel romantica. In general nu suport genul asta de filme, dar despre asta citisem lucruri bune si sunt intemeiate. Este vorba, asa cum ne spune naratorul atotstiutor la inceput, despre un baiat care intalneste o fata. Filmul mi s-a parut foarte misto pentru ca este foarte “real”, atat cat poate un film sa fie de real. Adica e o imitatie destul de fidela, plauzibila si credibila a vietii. E simpatic, are momente in care am ras, are si momente emotionante (da, deci nu ma uit NUMAI la filme horror). Si el si ea, actorii, sunt departe de a fi niste frumuseti gen bradut si angelica. Sunt niste oameni aproximativ normali, ea fara tzatze, el cu spatele ingust cat palma lui fane dediu. Personajele lor sunt foarte umane, nu niste caricaturi, nu niste siluete de carton. Ei se combina, apoi se despart. Nimeni nu e rau, nimeni nu e bun, nici unul dintre ei nu reactioneaza previzibil cum fac personajele altor comedii romantice, personaje cu care de obicei eu vorbesc, adresandu-le indemnul “hai mai da-te-n pula mea”, urmat de incetarea vizionarii. Filmul e construit foarte misto, si sare de la o perioada la alta a relatiei lor, numerotand zilele (500 in total); povestirea nu este liniara, cronologic vorbind. Si mai are si o coloana sonora foarte tare. Pana si un cantec hall&oates este folosit foarte bine, intr-o scena care mie mi-a placut fooooarte mult (aia cu dansul pe strada). Filmul este foarte bun in opinia mea, si merge vazut cu prietena, cu iubita, singur, cu amanta, cu nevasta altuia, cu prietenii tai si chiar cu chinezul mic pe care il vezi numai tu si nimeni altcineva si care incearca de 10 ani sa-ti vanda niste camasi hawaiiene. Evident ca nu (cred ca) o sa vina la noi in cinematografe, asa ca ar merita dat jos de pe net.